vineri, 20 februarie 2015
Plăcintă cu brânză de oi
Ingrediente:
- 500 g foi de plăcintă;
- 300 g brânză de oi;
- 3-4 ouă;
- 1 cană lapte dulce;
- coajă de lămâie;
- 2 linguri ulei sau grăsime;
- zahăr pudră.
Mod de preparare:
Se rade brânza de oi, se amestecă cu ouăle bătute și se adaugă laptele și puțină coajă de lămâie rasă.
Foile de plăcintă se împart în două. Se așează jumătate din foi într-o tavă unsă cu ulei sau grăsime, după ce fiecare foaie în parte a fost unsă cu ulei sau grăsime încălzită. Se întinde uniform cu lingura umplutura de brânză și se așează deasupra celelalte foi la fel unse fiecare cu ulei sau grăsime. Se întorc marginile în tavă, se unge cu ulei sau grăsime mai multă deasupra și se dă la cuptor lăsând să se rumenească frumos. După ce se răcește puțin se taie în bucăți pătrate potrivit de mari, și se presară zahăr pudră.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu